Clienții au la dispoziție bilete de la 99 de euro dus-întors, cu toate taxele incluse, pe rute directe între București și Atena, Belgrad, Budapesta, Istanbul, Chișinău, Larnaca, Roma, Salonic, Sofia, Stockholm, Tel Aviv, dar și între Iași și Tel Aviv, anunță Tarom pe site-ul oficial.
Potrivit companiei, tarifele pornesc de la 119 euro dus-întors pe rutele externe directe între: București și Amsterdam, Barcelona, Frankfurt, Hamburg, Munchen, Nisa, Praga, Viena, Valencia, Madrid, Londra, între Iasi și Luton, dar și între Sibiu și Munchen.
Promoția Tarom cuprinde și zborurile directe din București spre Beirut, Bruxelles, Paris și Amman, ale căror prețuri încep de la 139 de euro dus-întors, cu toate taxele incluse.
Oferta este valabilă pentru biletele achiziționate în perioada29 ianuarie – 02 Februarie 2018, valabile pentru perioadele de călătorie14 februarie – 01 Aprilie 2018, respectiv 16 Aprilie – 15 Iunie 2018 (data ultimului retur), se mai arată pe site-ul companiei.
Potrivit ofertei, indiferent de destinația aleasă, la bordul aeronavelor TAROM veți beneficia de transport gratuit al bagajului de cală în limita maximă de 30 kg pentru destinațiile Amman, Beirut, Larnaca și Roma și de 23 kg pentru restul destinațiilor operate de TAROM.